Totul a inceput cand ma aflam in masina in drum spre Sao Paolo (Brazilia) cu destinatia biserica Santo Daime "Ceu do Marie". S-a iscat o furtuna puternica deasupra mea, ploua torential. Pe alocuri, apa se strangea in depresiunile de pe sosea si s-a intamplat de doua ori sa fiu lovit (masina) de valuri de apa aruncate de tirurile de pe contrasens. Nimic nu m-a putut opri insa din calatoria mea.

Citisem cateva carti despre Ayahuasca, stiam cat de profunde sunt efectele insa numai din informatii si modele reprezentate. In curand voi afla pe calea experientei directe cat de puternica este aceasta planta.

Principiul activ din Ayahuasca este DMT, dimetoxytriptamina, una din cele mai puternice substante psihoactive existente, gasita si in corpul uman in glanda pineala.

Numai in cazul unor evenimente de mare importanta precum nasterea, moartea este eliberat DMT-ul din glanda pineala, ceea ce a condus la aparitia unei teorii (sustinute de Rick Strasmann in cartea sa "DMT, The Spirit Molecule") conform careia DMT este molecula sufletului uman.

Am ajuns in Sao Paolo si dupa ce am mers aproximativ 45 de minute si 50 de kilometri pe autostrazile Dutra, Marginal, Anhanguera, ma aflu la o intrare in jungla, pe un drum de pamant. Timp de cinci kilometri am simtit linistea junglei si dominarea naturii. Ajuns la locul respectiv, biserica Ceu do Marie, parchez masina pe marginea drumului si intru cu inima in dinti. O femeie de culoare imi spune in portugheza ca am ajuns in locul bun si imi mai da niste informatii cu privire la ora la care va incepe ceremonia.

Incepe asteptarea, pe masura ce stau mai mult, incep sa schimb dispozitia, devin agitat. Pentru prima oara in viata mea, urma sa iau contact cu stari modificate ale constiintei, lucru pe care mi-l doresc ,insa stiu prea bine ca presupune o lupta interna pentru a trece cu bine peste aceasta experienta. Nu imi faceam probleme pentru sanatatea fizica, insa stiam ca exista riscuri sa nu ma intorc intreg din punct de vedere mental din aceasta incercare.

Niste clopote mici au inceput sa sune si participantii, in numar de 100, au inceput sa mearga catre mica biserica, alcatuita dintr-o sala rotunda cu scaune asezate in mai multe cercuri. Exista o repartitie principala pe sexe, partea din dreapta era rezervata barbatilor iar partea din stanga femeilor. Cele doua jumatati se imparteau la randul lor in alte doua, una pentru persoane casatorite si cealalta pentru persoane necasatorite. Astfel, dupa ce toata lumea era asezata, femei necasatorite stateau langa barbati casatoriti si barbati necasatoriti stateau langa femei casatorite, poate un fel de masura protectionista a monogamiei. Ingenios!

In centrul salii erau un grup de practicanti experimentati care aveau si instrumente muzicale, chitare, un acordeon, si niste zornaitoare de mana. Dupa cateva rugaciuni pe care nu le-am inteles foarte bine, cei din centru au inceput sa cante, urmati de aproape toata sala. O energie pozitiva a inceput sa se stranga si am inceput sa ma relaxez si eu, asteptand desfasurarea serii.

La un moment dat s-a dat semnalul pentru acordarea primei doze. S-au format doua cozi, una pentru femei si una pentru barbati, la doua pridvoare apropiate. Din momentul in care am vazut primele persoane inghitand bautura, am simtit cum incepe sa-mi bubuie inima in piept. Ce faceam aici? La ce riscuri ma expuneam? Ce urma sa se intample? Intrebari care ma nelinisteau din ce in ce mai mult. A venit si randul meu, m-am ridicat in picioare, m-am asezat la rand si am asteptat, apropiindu-ma din ce in ce mai mult de "fereastra" sau "ghiseul" unde se oferea ayahuasca. Unii participanti se strambau putin dupa portia lor, mai ales femeile. Din cate citisem, nu are tocmai un gust placut.

Ma vad cu paharul in fata, un pahar de sticla, de aprox 150 ml. Dintr-o inghititura il dau gata, oricum sunt obligat sa-l beau in fata persoanei care ofera. Gustul este amar, intepator, un pic acrisor si acid. Am facut-o si pe asta, imi spun in gandul meu.
Mi-am spus ca nu e o idee buna sa ma uit la ceas, prin verificarea periodica a timpului as strica naturaletea experientei. Simtirea primelor efecte incepe dupa jumatate de ora, "platoul" dureaza intre 2-6 ore si dupa aceasta pot fi efecte remanente in jur de 1-8 ore, depinzand de metabolismul fiecarui individ. M-am asezat pe scaun, incercand sa ma linistesc cat mai mult, sa ma relaxez pentru ce urmeaza.

Incet, incet, as spune dupa 15 minute, am inceput sa detectez schimbari subtile in perceptie. Flacari ale unor lumanari aveau un halou marit in jurul lor, tavanul care era facut din niste fasii de material multicolorat avea o infatisare aparte, luminile pareau mai intense. Ciclul normal de ganduri era si el alterat, aveam dificultati in a ma opri la o idee, parea ca mintea mea sare dintr-un loc in altul. Participantii din sala cantau, plini de veselie, fericire, entuziasm. Nu as spune ca erau fanatici, erau oameni care aveau experienta in consumul de ayahuasca si se simteau bine.

Am inceput sa ma simt sedat, aveam picioarele moi, si simteam un fel de vibrare in maini. La un moment dat am inceput sa casc destul de des si mi-am dat seama ca o sa mi se faca greata in curand. De frica sa nu fac vreo scena neplacuta in sala am zis mai bine sa fiu prevazator si sa ma retrag afara. Ajuns afara nu ma departez prea mult de cladire si incerc sa vomit. Tusesc, mi se contracta stomacul insa nu iese nimic. Efectul asupra senzatiilor fizice este insa benefic asa ca mai incerc de cateva ori sa vomit. Unul dintre ingrijitorii din sala imi aduce servetele. Langa o cismea beau niste apa.

Ma uit in jurul meu, pe jos vad un fel de viermi fosforescenti. Ma uit fascinat la ei si imi dau seama ca sunt de fapt frunze pe care bate lumina. Efect interesant. Ma asez afara pe un scaun unde stau putin ca sa-mi revin. Nu e chiar atat de rea senzatia de greata incat ma simt suficient de bine sa ma intorc in sala. Intors in sala, slujba se desfasoara in continuare, muzica si cantece.

Ma uit la tavan si pentru cateva clipe mi se pare ca ma uit la un cer cu stele care imi acapareaza complet privirea. Vad in fata mea un cer negru, instelat. Fascinant. Pe masura ce ma uit mai adanc ochii mi se defocalizeaza insa creierul face imaginea din ce in ce mai clara. E ca si cum semnalele provenite de la ochi sunt blocate sau completate de catre creier. Putem privi creierul nostru ca o masina determinista in care celulele fotodectectoare ale ochilor transforma intensitatea luminoasa in impulsuri electrice ce sunt ulterior decodificate de creier. In momentul in care chimia, infrastructura neurotransmitatorilor este schimbata (prin administrarea de substante psihedelice), vederea incepe sa fie afectata, imaginile devin neclare, impaienjenite. Individul pierde contactul cu realitatea consensuala si cade prada unei simple intoxicatii benigne. Aceasta perspectiva din exterior este cat se poate de simplista si nu elucideaza revelatia trairii subiective a "alterarii" perceptiei.

Cum pot fi explicate claritatea adusa de creier, "completarea golurilor", asemenea starilor intalnite in cadrul viselor? Mintea este o entitate fascinanta, forma suprema de organizare a vietii si a materiei la momentul actual. Cred ca pot spune ca ma simteam ca intr-un vis, sau linia ce separa starea de vis si starea de luciditate era dizolvata subtil.
Vine clipa pentru cea de-a doua doza. Ma gandesc daca sa merg mai departe sau nu. Fara prea multe ezitari ma ridic de nou cand sunt invitat sa merg sa beau inca o data. De data asta coada e mai scurta si ajung mai repede la "sursa". Imediat dupa al doilea pahar simt ca o sa mi se faca foarte rau asa ca ies afara direct. Stau afara la aer curat si astept efectele sporite. A doua doza a fost una intreaga, ca si prima. Am inghitit aproximativ 300 de ml de ayahuasca in seara asta. Ce aventura!

La un moment dat mi se face greata. Incep sa vomit, de data asta iese din mine ceva insa e un lichid acid, amar si in general suparator. Mi-am adus aminte cand am stat in America o zi intreaga in camera bolind si vomitand. Acele amintiri negative au reusit cumva sa-mi intre in minte si sa ma duca intr-o stare de spirit negativa, m-am speriat ca se vor repeta acele zile si ca va dura mult timp pana imi voi reveni. Aceasta stare negativa si-a intarit pozitia in gandurile mele si m-a acaparat. M-am dus la cismea cu gandul de a bea apa pentru a-mi curata stomacul si ma ajuta. Am baut apa pana mi-am umplut stomacul si am dat totul afara. De doua ori.

Ma simteam ametit. Ma asez afara pe un scaun. Un ingrijitor a venit la mine si mi-a spus sa ma duc in sala, ma voi simti mai bine acolo. Ma simteam rau si nu credeam ca o sa fac fata sa fiu in sala. I-am zis ca nu inteleg ce imi zice si ca prefer sa stau putin aici. In acest moment comunicarea era afectata. La fiecare 5-6 secunde mi se stergea contextul mental si nu mai stiam ce mi s-a spus. La un moment dat a inceput sa-mi spuna niste vorbe linistitoare si atunci am avut un episod cu halucinatii puternice. Pe masura ce imi soptea "tranquilo, calmo, e mais mehor a la ceremonia" (calm, linistit, e mai bine in sala), am inceput sa vad cu ochii deschisi forme fractalice suprapuse campului vizual. Puteam sa vad la propriu vorbele lui iesindu-i din gura ca niste note muzicale. Sinezestie curata. Ma simteam de parca intru in alta lume, vorbele acelui om ma linisteau din ce in ce mai mult. Am inchis ochii si am inceput sa vad niste forme vizuale superbe. Patrate cu colturile rotunjite, de culori rosii, albastre, galbene, albe. Nu-mi venea sa cred ca vad asa ceva, ca mintea umana poate produce in stare de (relativa) constienta asemenea forme. Deodata, mi-a trecut prin cap gandul ca aceasta este "lumea" in care mergem dupa ce murim. Moarte, a fost conceptul care mi-a aparut in minte extrem de puternic si de viu (adica accesibil constiintei vii). In cateva secunde, am trecut de la admiratia formelor la o stare generalizata de panica cu privire la venirea mortii. Aceast context mental a fost insotit de o puternica senzatie de greata combinata cu o frica a carui sursa nu am putut sa o determin. Am simtit ca mi se face foarte rau si am vrut sa merg la toaleta. M-am ridicat in picioare si am inceput sa merg catre locul in care stiam ca este toaleta. Am trecut pe langa sala bisericii mergand incet si nesigur. Din exterior nu cred ca aratam tocmai bine.

Nu mai recunosteam imprejurimile. Vedeam o cladire insa nu o mai recunoasteam. Stiam unde este toaleta, fusesem acolo insa totul devenise neobisnuit si necunoscut. Doi ingrijitori au venit cu mine. M-am intalnit cu un barbat cu care vorbisem putin la inceput, il chema John. M-a intrebat cum ma simt, daca totul este ok, m-am oprit si am incercat sa-i descriu. Am descoperit ca nu mai puteam sa verbalizez gandurile. Incercam sa spun, singurele cuvinte pe care le gaseam erau cuvinte prin care descriam magnitudinea si intensitatea senzatiilor si sentimentelor insa exact ce simteam nu puteam explica. Eram disociat. Pe de o parte, in centrul constiintei si in adancul meu ma simteam pus in fata unei situatii noi, unor senzatii neobisnuite, pe de alta parte, simteam ca nu mai am abilitatea de a forma ganduri si vorbe. Foarte ciudat. Pe masura ce ma duceam spre toaleta, John si-a dat seama ca nu ma simt bine. Mi-a spus sa ma linistesc, sa ma calmez, totul este bine. Am simtit ca ma sufoc, ca incep sa devin din ce in ce mai agitat. John mi-a zis sa ma relaxez si sa respir, mi-a spus inspira, expira. In acel moment mi-am dat seama ca nu mai respiram si ca de aici mi se trageau sentimentele neplacute. Am inceput sa respir si sa ma simt mai bine. Am intrat si am iesit din baie de cateva ori, nu recunosteam camera si credeam ca ma aflu in alt loc.

Am inceput din nou sa ma gandesc ca mor. Am crezut ca mor, mi-am adus aminte de multe scene din copilarie si am inceput sa ma ingrozesc. Asta este sfarsitul vietii? Simteam ca sunt intr-un cosmar si aveam un sentiment ciudat de deja-vu. Mai fusesem aici odata. Asta este locul unde ma duc toate temerile si fricile. Mi-a luat putin sa-mi dau seama. Stateam in fata sursei tuturor fricilor mele. Moartea. Ayahuasca vine de la mica moarte. Am inceput sa realizez ca intr-o zi voi muri. Mi se parea de neconceput faptul ca o sa mor intr-o zi. Toti oamenii mor intr-o zi, insa si EU mor intr-o zi. Contextul mental personal, egoul a inceput sa se dizolve, tinandu-se cu putere de aceasta teama chinuitoare.
Inca eram in baie, a inceput sa se auda un sunet foarte ciudat, de robinet care curge. Zgomotul a fost amplificat in mod subiectiv de mine pana a devenit un bazait foarte puternic, rezonant, ametitor. Simteam ca nu mai rezist mult in baie, am iesit repede. Ajuns afara am incercat sa vomit iar. Aveam stomacul gol insa. Am inceput sa casc, sa rad, sa fiu furios si sa-mi inclestez dintii si pumnii, sa plang, sa tusesc din nou, sa vomit. Simteam ca trec prin toate starile posibile ale experientei umane. Priveam nebunia in fata ochilor, era in mine. M-am asezat pe o banca si am inceput sa tremur convulsiv. Nu intelegeam de ce tremur, repetam in continuare "no entiendo" (nu inteleg) si spuneam ingrijitorilor (care se stransesera 2-3 in jurul meu) "mi vida está en peligro, me muera" (viata mea este in pericol, eu mor). Acestia imi raspundeau sa fiu linistit, sa ma relaxez, sa ma calmez, nu este nici un pericol pentru viata mea. In continuare tremuram din toate incheieturile.

Ma intrebam de ce tremur si nu puteam gasi nici o explicatie. Incepeam sa caut cu mintea in toate directiile. Am realizat ca pot vorbi din nou in gand, mi-am dat seama deodata ca sunt un om, ca suntem pe pamant si ca suntem in viata, ca si cum ar fi fost o noutate. Am simtit un fel de integrare a multor concepte si stari si mi-am adus aminte pentru prima data ca bausem ayahuasca. M-am gandit pentru prima data ca toate aceste senzatii si sentimente negative pot fi datorate unei substante externe dar mi-am dat seama ca nu as putea vreodata sterge cu buretele si privi cu atat de putina importanta ce am trait. Am inceput sa ma simt din ce in ce mai bine. Am intrebat "esta vida?" (aceasta este viata?) si ingrijitorii din jurul meu au inceput sa rada, am inceput sa rad si eu. Tot ce "suferisem" inainte erau temeri, constrangeri gresite, conceptii eronate? Din cand in cand simteam un val de tremur dar de data asta puteam sa controlez cumva reactia fizica, ca un semnal ce poate fi blocat, asa ca nu mai tremuram. Ma simteam renascut, cu o pofta de viata si vioiciune pe care nu o mai simtisem demult. Cei stransi in jurul meu m-au intrebat mai in gluma mai in serios daca vreau sa mai beau un pahar. Am raspuns rapid "Nu.", era prea mult pentru acea noapte(se facuse ora doua deja).

Cu aceste puteri nou gasite m-am ridicat si m-am dus inapoi la ceremonie care era in toi. Am cerut o carte de cantece si am inceput sa cant si eu. Vocalizarea imi facea bine. Am inceput sa ma gandesc la familia, la toti prietenii mei, la cum as putea sa transmit si sa impartasesc mai departe aceaste senzatii, aceste realizari. Simteam foarte multa energie pozitiva in jurul meu, iar in acelasi timp incepeam sa radiez si eu. M-am gandit la mari figuri din istoria religioasa a lumii, la Buddha, la Isus si mi-am dat seama ca ei se simteau asa tot timpul. Ce viata, sa oferi iubire si compasiune in jurul tau, neconditionat.

Viata este valoarea suprema ce trebuie respectata in aceasta lume. Energia dinauntrul oricarei fiinte, fie ea planta, ciuperca, animal este o valoare ce nu o putem cuantifica, nu o putem rationaliza. Face parte din noi si este pretutindeni in jurul nostru. Pasirea in afara planului existentei strict fizice este posibila oamenilor deoarece in noi energia vietii este concentrata intr-o forma deosebit de complexa si puternica. Daca presupunem ca nici un om nu poate "controla" sau influenta locul sau de nastere atunci trebuie sa ne trezim ca specie la nivel global si sa oferim conditii de trai minime tuturor oamenilor. Aceasta este singura cale viabila spre un viitor in armonie cu potentialul fiintelor umane, si anume infinit.

Aceasta experienta mi-a schimbat perceptia asupra vietii si m-a facut sa-mi revizuiesc sistemele de valori. Calitatea mistica, transcendentala (care depaseste orice categorie si clasa de ganduri si abstractizari), misterioasa, inefabila, strict subiectiva arata mintii umane o noua dimensiune si contribuie intr-un fel la integrarea sufletului in conceptia de viata a individului, la armonie si pace interioara. Odata ce anumite usi sunt deschise, ele nu mai pot fi inchise niciodata.

21 Noiembrie 2009

Cezar Suteu